Brownie cu jeleu de mango

Brownie cu jeleu de mango

Ca devoratoare de dulciuri pot să spun că întotdeauna mi-au plăcut dulcegăriile cu ciocolată, vanilie, cafea, iar cele cu fructe nu prea au fost în vizorul meu. Preferam să mănânc fructele raw sau sub formă de dulcețuri, dar și aici e o întreagă discuție.

Brownie cu mangoAm stat și m-am gândit ce mix de ciocolată cu fructe ar merge astfel încât să iasă ceva deosebit și savuros.

Deloc complicată, brownie cu jeleu de mango este un desert clasic cu o notă exotică dată de mango, dar sub formă de jeleu.

De când am devenit vegetariană, am descoperit o mulțime de ingrediente minunate, printre care și agar agar. Acesta este un gelifiant natural, o alternativă mult mai bună decât gelatina folosită la scară largă, care poate fi folosit inclusiv la obținerea clasicelor jeleuri după care suntem împătimiți. Asta ar fi o temă interesantă pentru mine, poate obțin o replică a jeleurilor sour pentru cineva drag mie.

Prăjitura noastră de azi conține 100 grame de nuci hidratate timp de 8 ore, amestecate cu 3 lingurițe de cacao, 4 curmale fără sâmburi și 2 lingurițe de ulei de cocos. Toate aceste ingrediente au fost învârtite într-un robot de bucătărie cu lama în S până s-a format o cocă manevrabilă.

Brownie mangoPentru jeleul de mango avem nevoie de un fruct mango curățat, tăiat cubulețe, puțină apă (eu am folosit apă de cocos) și 2 lingurițe de pudră de agar agar. Pudra gelifiantă se pune la fiert cu puțină apă până se dizolvă (2-3 minute), între timp cubulețele de mango se pun în blender și se zăpăcesc până obținem un piure. După ce a fiert pudra de agar agar, se amestecă cu piureul de mango și turnăm puțin câte puțin peste blatul de ciocolată. Jeleul se întărește foarte repede la frigider, însă funcționează perfect și lăsat pe masa din bucătărie.

Mie deja mi s-a făcut poftă de ceva dulce, așa că merg la frigider să mă servesc cu un desert sănătos, sățios și antistres!

Browniehttp://ro.wikipedia.org/wiki/Agar-agar

24 octombrie 2014 / by / in
Curry cu legume

Trăim o viață pe repede înainte, ne plângem că nu avem timp să mâncăm sănătos sau să gătim. Și eu obișnuiam să găsesc aceeași scuză. Astăzi mi-am dovedit mie și vouă că se poate mânca foarte sănătos și rapid: curry cu legume.Curry cu legumeAm început ziua dis de dimineață, am alergat să-mi rezolv diverse task-uri și m-am trezit la ora prânzului că nu am mâncat încă. Ce poți pregăti repede, gustos și să poți fugi iar la treburi?

LegumeDintr-un colț al frigiderului am cules o conopidă sfioasă, un praz voinic, 2 morcovi potriviți, 4 roșii îmbujorate și un cartof grăsuț. Am tăiat toate legumele în rondele sau cuburi, într-o cratiță am pus puțină apă, apoi legumele, pe care le-am înăbușit pentru 15 minute și la final am desfăcut o conservă de lapte de cocos (puteți face lapte de cocos si voi dintr-o nucă), am amestecat-o cu 3 lingurițe de condiment curry și sare după gust (îl găsiți în orice supermarket sau îl puteti face acasă singuri) și am turnat amestecul peste legume. Am lăsat legumele pe foc încă 5 minute ca să absoarbă sosul delicios. Între timp puteți fierbe o mână de orez sau puteți să vă bucurați direct de farfuria savuroasă.

Tigaie curry de legumeDupă o zi grea la serviciu merită să ne dedicăm 30 minute de bucătăreală sănătoasă pentru că rezultatul este fantastic de delicios. Aroma nucii de cocos înecată în condimentele din pudra de curry este extraordinară, legumele ușor crocante, gustul oriental fac acest fel de mâncare să fie în topul preferințelor mele.

Curry cu legumeIndia și Asia poartă în lume un minunat bagaj de condimente care reușesc să înfrumusețeze cele mai deosebite preparate, unele chiar foarte simple, așa cum este și cel de mai sus. În bucătăria voastră ce condimente preferate ascundeți? Care este cel mai nou condiment descoperit?

Poftă bună și fără grabă!

Curry cu legume

21 octombrie 2014 / by / in
Suplimente magice: spirulina, maca și lucuma

Spirulina, maca și lucuma – suplimente pentru tinerețe

Din cămara unui vegan/vegetarian cam nu prea lipsește măcar unul din cele trei suplimente. Folosite în smoothie-uri, în preparate vegane, aceste trei suplimente: spirulina, maca și lucuma – vin cu o mulțime de beneficii pentru organismul uman.

SpirulinaSpirulina – o algă verzui-închis – este folosită din ce în ce mai des sub formă de tablete sau pulbere, datorită conținutului bogat de minerale, vitamine și proteine: calciu, magneziu, fier, fosfor, mangan, zinc, potasiu, vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, B12, A, C, E, K.

Despre spirulină s-a tot discutat, sunt susținători care o valorizează și instituții care pun un „poate” în fața oricărui beneficiu al acestui supliment, adică: ar putea crește imunitatea, ar putea ajuta în reacții alergice și în lupta contra HIV și herpes[1].

MacaMaca provine din Peru și este o rădăcinoasă cu multiple acțiuni în organism: ajută în cazul insomniei, afrodisiac și curant al disfuncțiilor erectile, energizant, reglează nivelul hormonilor, acest supliment este plin de vitamine și minerale și reduce colesterolul.

LucumaLucuma este un fruct din America de Sud, la noi îl găsim sub formă de pulbere și este un îndulcitor natural – variantă sănătoasă pentru diabetici, plină de vitamine și fibre, reduce inflamațiile, normalizează presiunea sanguină, protejează împotriva unor forme de cancer și întărește sistemul imunitar.

Toate cele trei suplimente au fost puse sub semnul întrebării de către cercetători, au fost testate, dar nu îndeajuns, beneficiile nu sunt susținute de către aceștia, dar nici efectele adverse nu au fost atent urmărite.

Concluzia este că fiecare este liberul lui arbitru și că poate pune în balanță toate aceste informații astfel încât să decidă dacă are sau nu nevoie de un supliment.

Spirulina, maca, lucumaSe știe că un nivel adecvat de vitamine și minerale își hrănesc corpul, îți păstrează funcțiile vitale pe setarea „ON”, te mențin în formă și energizat, așa că de ce n-am fi veșnic tineri? Bineînțeles că nu există tinerețe fără bătrânețe, dar bătrânețea poate fi ușor încetinită datorită suplimentelor.

So, why don’t we be forever young?

 

Sursa de tinerețe: www.biocorner.ro

http://en.wikipedia.org/wiki/Spirulina_%28dietary_supplement%29
http://en.wikipedia.org/wiki/Lepidium_meyenii
http://en.wikipedia.org/wiki/Pouteria_lucuma
[1] http://umm.edu/health/medical/altmed/supplement/spirulina#ixzz3G7t8ZjhW
17 octombrie 2014 / 1 Comment / by / in
Tort raw de ciocolată, fistic, lime și cocos

Tort raw vegan de ciocolată, fistic, lime și frișcă din nucă de cocos

Cu mintea limpede și zburdând spre weekend, am ales câteva ingrediente din ungherele sertarelor dulapului meu. Mi-am zis: azi ai o provocare! Și așa a fost. Un tort raw vegan de ciocolată, fistic, lime și frișcă din nucă de cocos.

Tort raw ciocolata, fistic, lime, nuca de cocosCe a ieșit este mai mult decât provocator. Combinația de gusturi este magică, ciocolata se contopește cu gustul îmbolditor al lămâii verzi, iar fisticul cu mac potolit de nuca de cocos rămâne o amintire plăcută.

Tort raw ciocolata, fistic, lime, cocosDin 110 grame de alune de pădure hidratate timp de 4 ore, 3 lingurițe cu vârf de cacao, păstaie de vanilie, 5 curmale, 4 lingurițe ulei de cocos și ceva apă de nucă de cocos obținem crema de ciocolată.

Crema de fistic cu mac am făcut-o din 50 grame de fistic hidratat 4 ore, apă de nucă de cocos sau lapte vegetal, 2 lingurițe de ulei de cocos – cum doriți, 2 curmale și o jumătate de linguriță de semințe de mac.

Crema de lime are la bază 70 grame de caju hidratat, 3 curmale, coaja rasă de la 2 lime, zeama de la o lime, păstaie de vanilie, apă de nucă de cocos și ulei de nucă de cocos.

Crema raw ciocolata, fistic, lime, cocosToate cele 3 creme se întind frumos și în orice ordine poftiți, nebunia de gusturi se păstrează oricum, se ornează cu frișca din nucă de cocos, se împrăștie câteva semințe de susan negru pe deasupra și îi dați o notă de importanță cu un fruct delicios: physalis.

Tort raw ciocolata, fistic, lime, frisca cocosFrișca din nucă de cocos este extrem de simplu de făcut: pulpa crudă a unei nuci tinere de cocos se amestecă la blender cu puțină apă de cocos și rezultă toppingul cremos cu care învelim tortul.

Inspirată de vineri, savurez un desert raw și sănătos într-o sâmbătă luminoasă de toamnă.

Se servește cu un pahar mare de limonadă, din aceea de e superstar la Aromaverde 😉

Spor la bucătărit!

Tort raw ciocolata, fistic, lime, nuca cocos

11 octombrie 2014 / by / in
Bounty – Abundență de cocos și voie bună

Pe cât posibil fug de zahăr și recunosc că mai cad în păcat atunci când în frigider nu se găsește nimic preparat de mine. Ieri, într-o fugă nebună, am reușit să experimentez prima mea plăcere descoperită în copilărie: Bounty. Consistența nu s-a ridicat la nivelul la care mă așteptam, asta pentru că am pierdut din vedere ceva important: ciocolata. Dar să trecem peste amănuntele nesemnificative.

Bounty

BountyFan declarat nucă de cocos! Dragoste vioaie și fericire extremă, doar atât pot să spun când savurez nuca de cocos cu tot ce are ea mai bun: apa de cocos, pulpa crudă sau uscată. Așa se explică prima mea plăcere.

Vă povesteam în urmă cu ceva timp despre nuca de cocos, dar nu și despre ce putem obține din ea pentru a ne desfăta simțurile.

Coconut oilBounty! Prima semnificație care ne vine în minte este recompensa. Ei bine, nu! Eu aleg abundența și mărinimia, pentru că nuca de cocos abundă de sănătate, de plăceri oferite la nivelul mugurilor gustativi.

Dintr-o nucă de cocos tânără puteți scoate pulpa sau puteți să folosiți și fulgi uscați – eu am combinat din ambele, caju crud, puțin îndulcitor de care vă place – în cazul meu, mierea, puțin ulei de cocos și le mixați bine într-un robot de bucătărie/blender/chopper. Așa se obține conținutul pe care îl vom îmbrăca în ciocolată. Și iată că vine provocarea!

IngredientsGrăbită cum sunt, pierd din detalii. Am luat 2 lingurițe de cacao pudră, puțină miere, apă și ulei de cocos, le-am amestecat bine și dă-i și toarnă peste conținutul de vis. Și așteaptă la rece, și asteaptă… Nimic! Nu se întărea ciocolata. A trebuit să plec de acasă între timp, am vârât bunătatea la congelator și m-am întors. Tot nimic! Hmmm… S-a aprins beculețul! Data viitoare înlocuim uleiul de cocos din ciocolată cu untul de cacao.

Bounty limeAș putea da verdictul: experiment eșuat. Însă nu e nimic eșuat atâta timp cât am încercat. Nu mă las cu una cu două și voi reface ciocolata. Și promit să revin cu detalii. 🙂

Între timp luați o furculiță și serviți din abundență!

Coconut pulp

9 octombrie 2014 / by / in