Vrei să repari un frigider?

Vrei să repari un frigider?

Vrei să repari un frigider?

Să te ferească sfinții să rămâi fără frigider în plină vară și să cauți un frigotehnist sau o firmă de reparat frigidere în România. Am promis să vă povestesc întreaga mea aventură cu frigiderul cel trădător și iată-mă cu laptopul în brațe, acum că situația s-a așezat.

Combină frigorifică LG GBF530NSQPB

*foto a fost preluată de pe www.currys.co.uk 

După trei ani și jumătate, Doamne și relațiile durează mai mult, m-a lăsat cu ochii în soare și nu a vrut să mai răcească. După lungi căutări apelez la un service autorizat care trimite un domn mai nepriceput ca mine. A venit, s-a învârtit, a sunat și a diagnosticat. Nu prea mi-a venit a crede ce-mi spunea el, așa că am mai căutat și am mai întrebat oameni pricepuți în ale frigiderelor. Toată lumea îmi spunea contrariul diagnosticului primit de la service-ul autorizat, că e greu să faci rost de piese, că nu se merită reparația și așa că am decis să investesc într-un frigider nou. Zis și făcut!

Greșeala numărul 1: Nu alege un frigider dintr-un magazin online. Musai trebuie să-l vezi în realitate, apoi îl comanzi stând comod pe canapea și el doar îți bate la ușă chiar a doua zi.

Greșeala numărul 2: Nu lăsa curierul să plece până nu controlezi obiectul primit pe toate părțile. Inclusiv să pui scara, dacă este nevoie, și să verifici partea de sus a unui frigider.

Deșteptarea: Un frigider cu prestanță, așa cum este Liebherr, și care nu a costat tocmai puțin  nu înseamnă viață lungă și fericită până la adânci bătrâneți. Trădarea vine de unde nu te aștepți. Dar ce te faci când vrei să alegi din nou un frigider? Îți spun eu că este foarte greu, dar nu imposibil.

Să începem căutările! Vânturi toate magazinele de electrocasnice mici și mari, îți faci o idee de firmele producătoare și de modelele lor de frigidere, le măsori, le cercetezi peste tot și te hotărăști la un model. Știu, aici s-ar putea să vrei să faci un mix din ce găsești. The perfect one este al naibii de scump și nu uita: te poate lăsa baltă ca oricare alt frigider. Pățită!!! Vii acasă, cauți recenzii, întrebi și un consultant de pe pagina producătorului/distribuitorului care te va pune să cauți tu ce vrei pe site, de parcă el este pus acolo de streașină, îți mai faci puțin nervi și mai faci și o reclamație consultantului care nu are nici măcar bunul simț să îți spună numele complet, devii rațional și alegi înțelept.

Deci ce am ales? O combină frigorifică No Frost cu un congelator încăpător, adică nu îmi mai bat eu capul să îl dezgheț, cu fața din inox și cu un sertar de care nu aveam nevoie: pentru păstrarea cărnii proaspete, însă s-a dovedit a fi , totuși, binevenit și pentru legume.

Concluzionând: un om bun pe service frigidere greu de întâlnit la noi sau cel puțin nu am avut eu bafta de a-l găsi, alege singur(ă) un frigider, consultantul nu are chef de muncă și te pune pe tine să vânturi tot site-ul de prezentare. Ce fel de frigider să alegi? Neapărat o combină frigorifică No Frost, pentru că te scutește pe tine să o decongelezi periodic (dacă nu o faci la timp, riști să îi scurtezi durata de viață), cu sertare încăpătoare pentru legume (dacă ești veggie), cu un congelator generos (compară volumul în litri al congelatorului la fiecare model pe care ai pus ochii, dar și capacitatea în kilograme de a congela și timpul în care face acest lucru, vei fi surprins, crede-mă, cât de lente pot fi) și ia o clasă energetică bună, doar nu vrei să plătești dublu energia electrică pentru câteva lețcăi acolo. Aaa, uitam de nivelul de zgomot. Dacă nu vrei o uzină industrială la tine în bucătărie, trebuie să ai în vedere și nivelul de decibeli. Să fie cât mai mic!

Sper să-ți fie de folos informațiile și te încurajezi să lași recenzii pe magazinele online, nu știi cât sunt de prețioase pentru ceilalți posibili cumpărători.

29 octombrie 2015 / de / in ,
The Sisters – Florăria cu surori

The Sisters sau florăria cu surori, cum îmi place mie să redefinesc conceptul lor. Lucia și Andreea sunt două surori care au pus bazele unei florării, unde florile sunt împachetate cu drag și iubire și sunt aduse tocmai din propria lor seră de la Tecuci. Trandafirii sunt superbi, eu m-am îndrăgostit iremediabil de ei, dar dacă aveți drum pe strada Ion Câmpineanu nr. 21 vă veți convinge singuri câte plante minunate și frumos crescute veți găsi.

The Sisters

Cuvintele mele sunt de prisos, vă invit să le descoperiți în mini-interviul de mai jos.

  1. De ce ați ales să deschideți o florărie?

Pasiunea pentru flori am avut-o amândouă, atât mie cât și surorii mele ne-a fost cultivată de mama și de bunica de când eram mici. De mici mama ne-a încurajat să ne facem buchetele și să ni le aranjăm frumos în cameră, ne-a motivat să participăm în mod activ la amenajarea straturilor cu flori. De-a lungul timpului am ajuns să avem o curte plină cu flori și tot felul de plante decorative, foarte apreciate de prieteni de familie sau alți musafiri. I-am spus mamei mele în glumă că ar putea să-și facă un business din pasiunea ei, am râs amândouă atunci, dar în anul următor a început cu o mică producție și chiar a avut un succes nesperat. Și așa a apărut Magic Garden, locul unde mama face magie cu florile. Am ajutat-o cât mai mult pe partea de promovare, cât și pe partea de creație, am lucrat împreună diverse aranjamente pentru grădini și pentru terase atât pentru persoane cât și pentru terasele câtorva restaurante din oraș și chiar din orașele învecinate Tecuciului. În 2014, am simțit nevoia unei schimbări, eu lucrând full-time în București pe parte de consultanță IT. Mi-am dat demisia și m-am mutat temporar la Tecuci pentru a învăța mai multe. Simțind nevoie unei piețe de desfacere mai largi am decis împreună cu sora mea să ne deschidem o florărie unde să îmbinăm pasiunea amândurora pentru flori cu cea pentru pictură. Iar pentru a păstra aerul afacerii de familie am decis să ne numim „The Sisters”.

Andreea

  1. Andreea, sora ta, urmează o facultate în domeniu. Cum crezi că vă va ajuta acest lucru?

După cum am spus și mai sus, ideea florăriei a pornit din dorința de a ne extinde piața de desfacere pentru ceea ce producem noi în serele din Tecuci. Și tocmai pentru asta aveam nevoie de un specialist atât pentru cultivarea florilor, cât și pentru amenajarea grădinilor și teraselor. Pe lângă pasiune trebuie să avem și cunoștințe temeinice în acest domeniu.

  1. Pe lângă faptul că sunteți prezente în florărie aproape toată săptămâna, vă implicați și în evenimente?

În timpul săptămânii încercăm să fim cât mai mult timp în florărie pentru a interacționa cu clienții noștri, să creem o legătură specială cu ei și pentru a crea pentru ei buchetele sau aranjamentele ideale pentru evenimentul lor.  Fiecare om este unic, fiecare își dorește ceva diferit pentru evenimentele importante din viața lui așa că noi creăm aranjamentele în funcție de personalitatea clientului și nu mergem pe aranjamente predefinite. Ne adaptăm în funcție de cerințele și bugetul clientului. Ne place foarte mult să lucrăm pentru evenimente pentru există foarte multă încărcătură emoțională și ni se umple sufletul de bucurie când aducem fericire și zâmbete pe fețele oamenilor.

Lucia

  1. De cum am intrat la voi în florărie am văzut un perete întreg plin de tablouri. Știu că ești pasionată de pictură și desen, Lucia. De unde această pasiune și de ce?

Pasiunea pentru pictură și pentru desen o am de când eram mică. La început îmi plăcea să reproduc desenele din cărțile de benzi desenate Disney, iar mama m-a încurajat să desenez ce îmi imaginez eu, să fiu originală și uite așa am început să dau frâu liber imaginației. Am exersat mult, dar mult timp a rămas la nivel de hobby pentru că am pus matematica și contabilitatea pe primul loc pentru a mă pregăti pentru un job „adevărat” și nu pentru cel de pictor. Dar nu am renunțat la studiul individual și pictura a rămas o modalitate de refugiu și relaxarea de la viața de zi cu zi. Pictând pot să-mi exprim gândurile și sentimentele mult mai ușor, eu fiind o persoană introvertită. Toti prietenii mă încurajau să expun ceea ce lucrez și uite așa mi-a venit ideea să combin cele două pasiuni, cea pentru flori și cea pentru pictură.

  1. De unde vă aprovizionați cu flori?

Cea mai mare parte a florilor pe care noi le avem în florărie, pe care le utilizăm la aranjamente, dar și cele folosite la amenajarea grădinilor și teraselor sunt aduse de la serele noastre din Tecuci. Acolo sunt crescute cu grijă de mama. Ea are grijă de ele și mai ales ea are grijă să avem o gamă cât mai diversificată de plante atât în ghiveci, cât și în vaze.

PS: Lucia pictează minunat de frumos, iar Andreea este de o veselie molipsitoare. 🙂

Floraria The Sisters

27 octombrie 2015 / 2 Comentarii / de / in ,
Revista noastră: Slowly Veggie

Revista noastră: Slowly Veggie

Îndrăznesc să spun că este revista noastră în numele tuturor celor care au un stil de viață vegetarian, vegan sau raw vegan sau cel puțin sunt interesați de o viață cât mai bună și au redus consumul de carne. Mă bucur enorm că avem pe piață o astfel de revistă și că sunt o parte din ea, încă de la lansarea ei.

Lansare Slowly Veggie

Dacă nu ai cumpărat-o încă este cazul să o faci. Îți spun că ai să pierzi nenumărate rețete delicioase, foarte frumos ilustrate, căci da, pentru mine contează și acest aspect, un interviu cu Laura Cosoi în care vei descoperi în ce fel de regim de alimentație crede și îl și pune în practică, faptul că citește etichetele produselor (asta mă bucură enorm, de la orice om ar proveni acest aspect, pentru că de multe ori tindem să cumpărăm o reclamă sau un ambalaj frumos aranjat, uitând ce se ascunde în spatele produsului) și un alt interviu frumos cu Diana Luppa în care o vei cunoaște ca mamă, ca simplu om pasionat de viața frumoasă și vegană și ca cea care a pus bazele Asociației Vegetarienilor din România.

Nu răsfoi prea repede revista căci s-ar putea să scapi lista blogurilor verzi, printre care și www.aromaverde.ro și lista restaurantelor și cofetăriilor de profil la care poți merge, dar și a restaurantelor veg-friendly. Apropos de veg-friendly, sora mea mi-a trimis o poză din meniul unui restaurant „veg-friendly”. Ce credeți că ofereau: meniu vegetarian compus doar din cartofi prăjiți cu maioneză și meniu vegan compus doar din cartofi prăjiți și ketchup. Serios? Chiar credeți voi cei „veg-friendly” că atât mâncăm noi? Sigur nu au citit revista Slowly Veggie! E cazul să le-o arate cineva! 🙂

Revista Slowly Veggie va avea două apariții pe an, eu sincer îmi doresc să o văd lunar la chioșcuri, însă depinde doar de noi să o cerem și să o achiziționăm constant. Echipa din ale cărui mâini a ieșit această revistă este tânără și dinamică, i-am cunoscut la lansarea revistei ce a avut loc la Simbio – by the way, aici găsiți cel mai delicios burger de quinoa, așa că ar fi frumos să le dăm de lucru mai des, nu? Vrem revista lunar! 🙂

Demonstrație culinară Slowly Veggie

Lansarea revistei a fost foarte plăcută, am întâlnit fețe cunoscute, am asistat la o demonstrație culinară alături de Laura Cosoi și de Diana Luppa și m-am bucurat de produsele de la Solaris. Am plecat de acolo cu un zâmbet frumos și cu o mulțumire în suflet: revista noastră este pe piață.

Go, go, Slowly Veggie!

Revista Slowly Veggie

26 octombrie 2015 / 4 Comentarii / de / in ,
Smoothie cu dovleac și cocos

Smoothie cu dovleac și cocos

Nu cred că mai este un secret că mie îmi place combinația de dovleac plăcintar și nucă de cocos, așa că dacă tot este vremea dovleacului am zis să pun de un smoothie cu dovleac și cocos numai bun de savurat cu gândul la weekend și la plimbările din parc prin frunzișul adunat pe alei. Da, căci pentru asta mi-am rezervat weekendul!

Smoothie cu dovleac și cocos

Am descoperit savoarea dovleacului și a laptelui de cocos într-o supă delicioasă, nicidecum într-un smoothie, însă pentru că tot timpul îmi e poftă de acele latte-uri din cafenele unde abundă frișca și toate aromele folosite sunt înghesuite în sticle și nici nu știu ce naiba scrie pe etichetă (da, problema mea eternă cu etichetele!), am zis că mai degrabă îmi pun pofta în cui și îmi fac eu singurică un smoothie de mă ling pe degete. Și iată-l!

Dovleac copt, nectar cocos, condimente

Smoothie cu dovleac și cocos

Ingrediente:

250 ml lapte vegetal (eu am făcut laptele din 2 linguri fără vârf de semințe de cânepă și 250 ml apă)

150 grame de dovleac plăcintar copt (înainte de coacere cântărea 250 grame)

1 linguriță de îndulcitor lichid (am folosit nectar de cocos, însă este opțional, depinde cât este de dulce dovleacul)

100-150 ml lapte de cocos din conservă ținut la frigider câteva ore într-un vas ceramic  (se separă pulpa și uleiul de apa conținută de conservă) + opțional 1 linguriță de îndulcitor lichid

un praf de scorțișoară

un praf de nucșoară

pastă de vanilie sau băț de vanilie

Preparare:

Se pun laptele vegetal și dovleacul copt în blender și se mixează bine. Gustăm și dacă este nevoie de dulce punem îndulcitorul, praful de scorțișoară și de nucșoară, vanilia și mixăm pentru omogenizare.

Din laptele de cocos pus la frigider fie facem frișcă (în rețeta de aici găsești modul de preparare), fie îl omogenizăm bine bătându-l cu telul (alegerea mea) și cu o linguriță de îndulcitor lichid (opțional), dar nu înainte de a aduna doar partea solidă din vas, apa se aruncă sau se folosește la altceva.

Smoothie cu dovleac copt și cocos

23 octombrie 2015 / de / in
Pate de post din linte roșie

Pate de post din linte roșie

Dacă vrei să ții post sau pur și simplu ai adoptat un stil de viață vegan, atunci știi că este greu să îți alegi de pe rafturile magazinelor un pate de post. Asta doar în cazul în care mai citești și etichetele lor, ci nu doar arunci cutia direct în coșul de cumpărături. De aceea eu prefer să-mi fac  singură propriul pate, fie el pate de post sau pate vegetarian. Și astăzi am avut poftă de pate de post din linte roșie.

Pate de post din linte roșie

Mie îmi place foarte mult supa de linte și folosesc o mulțime de condimente atunci când o prepar, așadar pentru pateul meu de post m-am limitat la doar două pentru a nu mă duce cu gândul la supă, exceptând piperul: turmeric pudră și chimion pudră. Însă ce i-a dat un farmec aparte este susanul negru  pe care l-am presărat deasupra pateului de linte. Am servit feliuțe de pate de post de linte cu vlăstari de ridichi obținuți de mâinile mele hărnicuțe și semințe de susan negru. 🙂

Pate vegan din linte roșie

Pate de post din linte

Ingrediente:

100 grame linte roșie

1 ceapă (a cântărit aproximativ 50 grame)

2 căței de usturoi

un praf de turmeric pudră

un praf de chimion pudră

1 linguriță ulei vegetal preferat (am folosit ulei de fistic)

2-3 linguri de apă

sare și piper după gust

susan negru pentru asezonat (îl găsești aici)

Preparare:

Lintea roșie se spală în câteva ape, se pune la fiert timp de 15-20 minute și când este gata (boabele se vor desface), se scurge de apă și se lasă câteva minute la scurs și la răcit.

Într-un vas mic așezat pe foc se pune lingurița de ulei vegetal și apa peste care punem ceapa și usturoiul tocate mărunt și condimentele pudră (turmeric și chimion). Le lăsăm pe foc timp de 3-4 minute până scade apa.

În vasul robotului de bucătărie cu lama în S (sau folosind un blender de mână și un castron) se pune lintea fiartă, ceapa și usturoiul înăbușite, sarea și piperul și se mixează timp de 2-3 minute până obținem o pastă. Dacă lintea este scursă bine atunci vom avea o pastă mai puțin fluidă.

Pate de post din linte

21 octombrie 2015 / de / in