Deserturi vegane (de post)

  • Home
  • Deserturi vegane (de post)
Biscuiți cu unt de arahide și garam masala (rețetă vegană)

Biscuiți cu unt de arahide și garam masala (rețetă vegană)

Rețeta aceasta de biscuiți cu unt de arahide a ieșit din cuptor pornind de la o tematică indiană. Cum în oraș se anunțase „Veggie In The City” și toți participanții erau așteptați cu merinde cu tema India, am zis să încerc ceva nou. Am stat, m-am gândit și am zis totuși să aleg ceva rapid și simplu de făcut. Așa am copt acești biscuiți cu unt de arahide.

Biscuiți vegani cu unt de arahide și garam masala

M-am tot jucat cu rețeta, ba a ieșit untul de arahide prea grunjos, ba am pus melasă, însă gustul este demențial de bun oricum ar fi. Este o combinație subtilă de dulce-sărat, cu arome îmbietoare tocmai din India. Știți că garam masala este un mix indian de condimente pe care eu l-am tot folosit, cu precădere în această rețetă.

Dacă vreodată vrei să faci ceva special, joacă-te cu condimentele și ierburile aromate. Dintr-o rețetă banală poți face un adevărat hit. Și nu vă feriți să le folosiți chiar în deserturi. Acolo au cel mai mare farmec.

Biscuiți vegani cu unt de arahideBiscuiți cu unt de arahide

Biscuiți cu unt de arahide și garam masala

Ingrediente:

200 grame unt de arahide făcut în casă (conține sare)

150 grame făină tip 650

100 grame melasă/zahăr muscovado

100-120 ml lapte vegetal

1 linguriță extract de vanilie

1 linguriță mix pudră garam masala

½ linguriță scorțișoară pudră

1 linguriță praf de copt (opțional)

Preparare:

Cuptorul se încinge la 180°C (am folosit coacere intensivă, aerul fierbinte suflă de sus).

Ingredientele uscate (făină, condimente, zahăr) se pun într-un bol și se amestecă cu ajutorul unui tel/spatule, apoi se adaugă untul de arahide lăsat să se încălzească la temperatura camerei (devine mai fluid), laptele vegetal și se amestecă bine până la omogenizare.

Omogenizarea am făcut-o în Thermomix cu ajutorul funcției de frământare pentru 5 minute. Fie se amestecă bine cu o lingură de lemn, fie se folosește orice ajutor mecanic (robot de bucătărie) pentru a omogeniza compoziția cât mai bine.

Praful de copt este opțional, la una din turele de biscuiți am uitat de el și biscuiții au ieșit foarte buni și fără el.

Când s-a omogenizat coca, se ia o cantitate mică de cocă, se modelează sub formă de mingiuță între palme, apoi se aplatizează cu ajutorul unei spatule de silicon direct în tava de copt acoperită cu hârtie specială. Și tot așa până se termină coca și se umple tava.

Biscuiții se coc la 180°C timp de 15-20 minute. În funcție de cât este coca de umedă, timpul de coacere poate fi mai scurt sau mai lung. Când biscuiții s-au rumenit ușor, atunci sunt gata și se pot scoate din cuptor.

Biscuiții se păstrează într-un borcan de sticlă cu închidere ermetică timp de 5-7 zile.

Biscuiți vegai cu garam masala

Cocă biscuiți vegani Thermomix

Biscuiți cu unt de arahide tavă

Biscuiți cu unt de arahide rețetă vegană

Biscuiți cu unt de arahide și garam masala

10 august 2017 / de / in
Brioșe vegane cu făină proteică

Brioșe vegane cu făină proteică

Bucătăria vegană este minunată, mai ales când ai ocazia să te joci cu ingredientele și să obții brioșe vegane mega delicioase. De ce spun asta? Pentru că am primit spre testare produse My Protein din gama Organica și le-am transformat în aceste minunate brioșe vegane.

Produse My Protein

Produsele My Protein sunt de o calitate bună, sunt aprobate de Vegetarian Society și Soil Association Organic, iar cei interesați de pudre proteice naturale pot găsi varietate în gama Organica. Te las pe tine să explorezi și să găsești produsele preferate, eu deja am făcut o pasiune pentru făina freekeh denumită și farik  sau frik, care este bogată în proteine și în fibre.

Făina freekeh este obținută din grâu recoltat când este verde, apoi prăjit și măcinat, având un gust diferit de făina clasică. Freekeh are un indice glicemic mic (43) și astfel conferă sațietate pe o perioadă mai lungă de timp.

Sper să-ți placă rețeta de mai jos în care am folosit făina freekeh, brioșele vegane sunt foarte gustoase și potrivite pentru o gustare de prânz alături de un ceai moringa energizant.

Brioșe vegane cu făină proteică

Ingrediente:

Pentru brioșe:

100 grame făină albă (am folosit durum)

50 grame făină freekeh

50 grame făină amaranth

120 grame zahăr cocos

150 ml lapte vegetal (am folosit lapte de soia)

100 grame ulei de cocos topit

2 lingurițe praf de copt bio

1 linguriță extract de vanilie

un praf de sare

Pentru cremă:

100 grame caju deja hidratat (caju uscat pus la hidratat absoarbe apă aproximativ greutatea lui, adică 50 grame caju uscat ajunge să cântărească aproximativ 100 grame după hidratare și scurgere)

80 grame îndulcitor lichid (am folosit sirop de arțar)

50 grame lichior cacao topit

40 ml lapte vegetal (soia)

1 linguriță extract de vanilie

Preparare brioșe vegane:

Cuptorul se încinge la 180°C cât timp pregătiți compoziția pentru brioșe.

Compoziția pentru brioșe se obține astfel: într-un bol se amestecă toate ingredientele uscate, adică toate cele 3 tipuri de făină, zahărul, praful de copt și sarea, cu ajutorul unui tel, apoi se adaugă ingredientele umede: laptele vegetal, uleiul de cocos topit și vanilia și se amestecă bine până la omogenizare.

Compoziția se toarnă în forme de brioșe (eu am folosit forme mai adânci și am copt 5 brioșe din compoziția obținută), se așează pe o tavă și se dau la cuptor la 180°C pentru aproximativ 45 minute, astfel: 25 minute la 180°C coacere intensivă (aer de sus) plus încă 20 minute la 180°C coacere convențională(aer de sus și de jos).

Vom știi că sunt gata folosind proba scobitoarei: când înțepați o brioșă, scobitoarea trebuie să iasă curată, fără urme de aluat umed.

De ce am procedat astfel (2 tipuri de coacere)? Pentru a obține o crustă deasupra și pentru a stimula creșterea lor prin ventilația de sus a cuptorului, în prima parte de coacere.

Atenție! Cuptoarele sunt diferite la caracteristici, așa că vă recomand să urmăriți cu atenție brioșele cât timp se coc, mai ales spre partea de final.

Crema pentru ornat:

Toate ingredientele se pun într-un blender de mare viteză și se mixează până se obține o cremă fină. Pentru a urna brioșele, crema trebuie să stea în jur de 30 minute la frigider pentru a se întări.

Fueled by My Protein!

 

 

15 februarie 2017 / de / in ,
Nutella vegană

Nutella vegană

Prima mea amintire din lumea dulciurilor de peste mări și țări s-a numit nutella, dar nicidecum nutella vegană. Poate că este cel mai căutat și consumat produs dulce sau poate nu, cert este că atunci când am descoperit comoara nu m-am mai putut opri.

Cel mai mare fan nutella

Nu știu despre voi, dar eu știu că mâncam câte un borcan mare de nutella în 2-3 zile și că îmi speriam toți prietenii. Și nu vorbim de nutella vegană, homemade, cu ingrediente alese după placul inimii. Cea mai mare plăcere pentru mine era să stau în vârful patului, să mă uit la TV și să ling borcanul cu nutella. That was life!

Astăzi nu aș mai putea să mănânc atâta ciocolată, cu ulei de palmier, cu zahăr rafinat… Au trecut tinerețile! Bine, cântărind lucrurile, nu mă mai atrage acest produs, am învățat să citesc atent etichetele și acum mare parte din dulciuri mi le fac în casă.

Am avut și un ajutor de nădejde la prepararea ei, însă vă dau mai jos detalii despre cât de repede am pregătit această rețetă. Mai mult a durat să îmi înșir ingredientele decât transformarea lor în nutella vegană.

Nutella vegană

Ingrediente:

250 grame alune de pădure coapte și decojite

400 ml lapte de cocos de la conservă

100 grame melasă cristale sau zahăr muscovado

50 grame unt de cacao topit

50 grame cacao pudră

50 ml lapte vegetal

1 păstaie de vanilie sau 1/4 linguriță de pudră de vanilie

Preparare:

Alunele de pădure de coc la cuptor timp de 10-15 minute la 180°C, se răcesc și se decojesc.

Laptele de cocos se încălzește ușor pe foc și se topește în el melasa sau zahărul muscovado, se ia de pe foc și se lasă la răcit.

Untul de cacao se topește la baie de aburi și se lasă deoparte.

Într-un blender de mare viteză (am folosit acest blender) se pun alunele de pădure coapte, pudra de cacao, laptele vegetal, laptele de cocos cu melasa topită în el și se mixează bine la putere mare până se obține o cremă fină (maxim 1 minut a durat cu blenderul folosit) și la final se adaugă untul de cacao topit și se mai mixează câteva secunde pentru încorporare.

Cel mai de nădejde ajutor în bucătărie

Folosind un blender de mare viteză procedeul de mixare este mult mai rapid și cu rezultate mult mai bune. Dacă vrei să achiziționezi și tu un blender ca cel folosit de mine, beneficiezi de o reducere de 20 Eur prin acest cod de reducere: aromaverde-optimum-20, blenderul având deja un preț foarte bun.

În curând va urma și un review despre acest blender, rămâi alături de Aroma Verde pentru a afla părerea mea despre Optimum 9200A! 🙂

1 februarie 2017 / de / in
Galetă cu nectarine parfumate

Galetă cu nectarine parfumate

Vară, vară, parfumată… De două zile meșteresc la o galetă cu nectarine parfumate și e musai să o încercați și voi. Noi ne-am îndrăgostit lulea de ea, dar ăsta e secretul nostru, ok?

Galetă cu nectarine parfumate cu portocale și flori de scorțișoară

Nu sunt adepta deserturilor care conțin fructe pentru că simt că le lipsește ceva, iar mie îmi place să-mi curgă zeama fructelor pe degete, să le halesc crude. Aoleu, ce-am zis? Păi și eu ce am gătit aici? O galetă cu nectarine? Da, da, îți ziceam că nu-mi plac fructele în desert, însă dacă le dai un pic de farmec, un astfel de desert poate face diferența. Iar din când în când… putem face o excepție.

Am parfumat nectarinele cu flori de scorțișoară pisate bine în mojar și coajă uscată de portocală. Să știi că este o mare diferență între florile de scorțișoară uscate și scoarța măcinată de scorțișoară. Florile au o aromă și un parfum mult mai domol, o dulceață discretă. Iar coaja de portocală este divină atunci când se joacă cu florile de scorțișoară și cu vanilia pudră, crede-mă că este o combinație de vis care scoate gustul nectarinei coapte (adică coaptă la cuptor) din banal. Trebuie să încerci acest desert! 🙂

Galetă cu nectarine parfumate cu flori de scorțișoară

Galetă cu nectarine-2

Galetă cu nectarine parfumate

Ingrediente:

Pentru blat:

250 grame făină integrală spelta

50 grame făină de migdale

80-100 ml apă rece

80 grame ulei de cocos topit

3 lingurițe de zahăr de cocos

Compoziția:

500 grame de nectarine feliate și fără sâmbure (cantitate obținută din 4 nectarine mari)

1 vârf de cuțit de vanilie pudră

15-20 flori de scorțișoară pisate bine

½ linguriță coajă de portocală

3 lingurițe de zahăr de cocos

Preparare:

Încingeți cuptorul la 180°C.

Făina spelta, făina de migdale și zahărul de cocos se amestecă bine într-un vas larg, apoi se adaugă uleiul de cocos topit și puțin câte puțin adăugați apa rece până formați o cocă pe care o frământați ușor până la omogenizare.

Aluatul obținut se lasă la frigider pentru 20 minute.

Nectarinele se taie felii subțiri, se amestecă cu zahărul de cocos, praful de vanilie, coaja de portocale și florile de scorțișoară pisate.

Întindeți aluatul pe o hârtie de copt cu ajutorul unui sucitor (nu veți avea nevoie de făină pentru a manevra aluatul) într-un strat suficient de subțire (aproximativ ½ cm) cât să vă permită să adăugați și fructele și să vă rămână și o margine de 2-3 degete lățime pe care o veți trage pe marginea fructelor așezate în mijlocul blatului.

Hârtia de copt pe care ați întins aluatul o trageți într-o tavă, apoi așezați feliile de fructe în centrul aluatului, lăsând o margine de 2-3 degete pe care o veți trage peste fructe. Formați pliuri din loc în loc din aluat.

Puteți presăra puțin zahăr peste blat înainte de a introduce tava la cuptor (opțional).

Coaceți galeta cu nectarine timp de 45 minute la 180°C (coacere convențională – căldură de sus și de jos, tava așezată în mijlocul cuptorului).

Poftă de vară parfumată!

Blat galetă cu nectarine

Galetă necoaptă cu nectarine

Galetă cu nectarine parfumate cu portocale

 

13 iulie 2016 / de / in
Ciocolată vegană cu rozmarin și migdale

Ciocolată vegană cu rozmarin și migdale

Rețeta aceasta de ciocolată vegană cu rozmarin și migdale are ca inspirație un șampon, mai cu seamă ingredientele din compoziția acestuia. Am testat acest șampon și mi-a plăcut foarte mult. În primul rând că m-am îndrăgostit de mirosul lui, e ca și cum te-ar purta prin grădinile verzi de vară, unde lavanda se împletește sfios cu mireasma puternică de rozmarin, iar părul meu s-a lăsat atins de prietenia lor și s-a îmbogățit cu multitudinea de proteine morikue extrase din nucile braziliene.

Ciocolată vegană cu rozmarin migdale crude

Produsele Aveda nu sunt testate pe animale și conțin o varietate de ingrediente  extrase din plante, nu au în compoziție parabeni, ftalați sau lauril sulfat de sodiu, folosesc bioplastic în ambalajele lor și producătorul a făcut o promisiune fermă mediului înconjurător: acționăm responsabil.

Mă bucur că am descoperit această gamă de produse, ele pot fi achiziționate de aici. Șamponul testat de mine este fantastic, nu usucă părul, ți-am spus deja că are un miros îmbietor, hrănește și fortifică firul de păr de la rădăcină și spre surprinderea mea nu am nevoie de balsam după spălare.

Ciocolata neagră și rozmarinul merg de minune împreună, eu am testat combinația cu mult timp în urmă și m-am gândit să o scot la lumină pentru tine. Un gust îndrăzneț, verde, intens și diferit!

Rozmarin verde în ciocolată

Ciocolată vegană cu rozmarin și migdale

Ingrediente:

100 grame unt de cacao

30 grame ulei de cocos

30 grame nectar de cocos

20-30 grame cacao

15-20 migdale crude

1-2 crenguțe de rozmarin verde

conținutul unei păstăi de vanilie

Preparare:

Untul de cacao și uleiul de cocos se topesc la bain marie, apoi se amestecă până la omogenizare cu cacaoa, nectarul și conținutul păstăii de vanilie. Amestecul se toarnă în forme sau pe o hârtie de copt pusă într-o tăviță, se adaugă migdale și frunze verzi de rozmarin. Se lasă la frigider până se întărește.

Ciocolată vegană cu rozmarin și migdale crude

Ciocolată neagră cu rozmarin și migdale

Ciocolată vegană cu rozmarin

 

20 mai 2016 / 2 Comentarii / de / in , ,