Nectarul de cocos
Într-o lume în care zahărul rafinat este prezent în aproape orice aliment sau preparat, pentru că dacă citiți atent etichetele veți vedea că zahărul este și el un soi de condiment, greu te mai descotorosești de el. De ce spun că este condiment? Pentru că este nelipsit, la fel ca sarea și piperul dintr-o mâncare.
În Asia am trăit cea mai „grozavă” experiență: pe o farfurie cu un preparat sărat, adică un fel principal pentru masa de prânz, tronau 3 linguri de zahăr alb rafinat care formau o grămadă la fel de mare ca mâncarea din farfurie. Am rămas uimită când persoana și-a pus o lingură de zahăr în farfurie și a mai continuat să pună încă două linguri de zahăr. Le-am numărat și am mers curioasă la borcan să văd dacă era, într-adevăr, zahăr. Și zahăr era! Un borcan frumușel de zahăr era la rang de condiment printre alte borcane cu chili, sos de soia, usturoi și alte minunății din bucătăria asiatică. Și mai există și siropul de zahăr pe care îl pun în sucurie proaspete de fructe, și mai sunt și alte câteva linguri de zahăr pe care tu nu le vezi atunci când îți gătesc, și dacă este prea iute îți recomandă călduros zahărul.
Dacă bucătăresc cu zahăr o fac din ce în ce mai rar și aleg surse cât mai departe de cel rafinat: melasă cristalizată care face o bezea la fel de tare ca zahărul rafinat (am făcut pentru brownie), zahăr de cocos, nectar de cocos, sirop de curmale și minunatele banane, dar pentru o serie limitată de preparate.
Printre sursele de îndulcitori enumerate am menționat nectarul de cocos, care este total diferit de siropul de agave sau cel de arțar. Nectarul din flori de cocos, pentru că florile de palmier de cocos sunt furnizorul nectarului, este un sirop dulce, cu o tentă de caramel, dar ușor citric, nemaipomenit de bun.
Nectarul de cocos ar trebui să fie raw, trebuie să citiți eticheta când îl cumpărați, deoarece imediat după recoltarea lui este încălzit pentru a-i opri fermentarea. Acel lichid alb-lăptos recoltat din florile de cocos devine de culoarea caramelului sau chiar mult mai închis, precum ambra, atunci când este procesat la temperaturi de maxim 43°C.
Nectarul de cocos raw conține o serie de nutrienți: fier, potasiu, magneziu și zinc, este sărac în fructoză, doar 10%, și asta îl pune pe o scală mai joasă a indicelui glicemic de doar 35, este bogat în aminoacizi și nu are gust de cocos, așa cum poate vă așteptați.
Love the coconut!
2 gânduri despre “Nectarul de cocos”
FYI, cealalta fata a indulcitorilor din cocos, cea urata: http://www.tropicaltraditions.com/coconut_palm_sugar.htm
Mulțumesc pentru informare! Eu nu aș spune fața urâtă, căci nu-mi place să fiu subiectivă. Există 3 producători importanți pe piață
(Filipine, despre care se vorbește în articolul respectiv este a doua țară producătoare în lume) care oferă pieței milioane de tone de nuci de cocos, apoi vin din urmă țări cu peste 1-2 milioane tone, și alte câteva țări cu producție sub 1 milion. Ca și alte produse cu costuri și eforturi mari de producere, nectarul de cocos trebuie folosit responsabil din toate punctele de vedere, ceea ce mulți oameni au uitat să facă cu produsele de îndulcire. Dacă ne uităm în fiecare „ogradă” unde se produc îndulcitori mai sănătoși, fără prea multe procese de rafinare/sintetizare (miere, melasă, sirop agave, sirop arțar, etc) se fac sacrificii pentru ca noi se ne bucurăm de gustul dulce. Privește global, nectarul de cocos este doar un produs în marea ofertă, și judecă de unde ar trebui începută această mișcare de descurajare a consumului de nectar. De la faptul că oamenii folosesc tot felul de produse de îndulcire și consumă tot mai puține fructe pe post de gustare dulce. De ce întotdeauna pică toată treaba pe un singur produs? De ce nu sunt toate luate în colimator? Just asking! 🙂