Inspirație pentru viață
Inspirație pentru viață

Despre doliu și singurătate, din experiența mea

M-am gândit mult de ce aș scrie despre doliu și singurătate pe blogul meu culinar. În primul rând este o experiență de viață care mie mi-a afectat activitatea, mi-a afectat viața și de mult timp mi-am dorit să-mi aștern gândurile aici. Așa că încep cu acest articol. Poate pentru unii dintre voi aceste cuvinte vor însemna ceva și vă va ajuta în vreun fel la un anumit moment în viață.

Despre doliu si singuratate

În 2018 mi-a pierdut ambii părinți. Pe mama după o perioadă de agonie sufletească în care am încercat să o conving ce este mai bine pentru ea. După lungi conversații în care plângeam, după nopți târzii în care îmi doream să mă scurg undeva unde să nu mai pot simți durerea din suflet. 

Trădare și singurătate

Timp de jumătate de an m-am simțit singură, m-am simțit trădată, m-am simțit aruncată într-o vâltoare din care nu reușeam să mai ies. Deși nu știam diagnosticul ei, am simțit mereu că o voi pierde. Că nu va mai fi lângă mine. Greu de explicat acest sentiment, dar am știut că ea va muri. Deși la nivel mental eu nu am acceptat nici măcar atunci când mi s-a aruncat în față acest lucru de către medici.

2 săptămâni în spital și o săptămână petrecută la paliație, au fost zilele în care nu am știu cum să mă port cu ea. Mi-am dorit să o iubesc, mi-am dorit să o las să plece, mi-am dorit să o strâng în brațe, mi-am dorit ca suferința să îi fie curmată. 

Au urmat zile în care m-am îngropat în tristețe, în dor și în depresie, nu mă mai înțelegeam, nu mai doream nimic. Voiam doar să o am lângă mine, uneori să o sun și să stăm de vorbă. Așa că dorul de ea îl acopeream cu mâncare. Cu zile întregi în care nu ieșeam din casă. Cu refuzul de a face ceva și chiar de a mă îngriji pe mine.

După 9 luni am auzit că tata a plecat. Brusc, fără avertisment. A doua trădare, a doua lovitură. Nu înțelegi, nici nu își dorești să înțelegi așa ceva. Doar trăiești, lași ziua să curgă și apoi aștepți noaptea să te scunfunzi în negură. Și adormi sperând ca a doua zi să fie mai bine. Sărbătorile sunt cele mai grele, atunci când toți stau în jurul mesei și trăiesc bucuria. Ce bucurie? Tu nu vrei să auzi că există bucurie, tu nu vrei să vezi oameni. Fără ei nu are cum să fie bucurie.

Despre doliu

Despre doliu se vorbește puțin, este un subiect de evitat pentru cei din exterior. Doliul este greu, doare și distanțează. Doar cei care l-au trăit te pot înțelege, pot fi alături de tine cu adevărat. Doar cei care empatizează pot simți durerea ta și nu pleacă de lângă tine.

Ultimii doi ani au fost cei mai plini de singurătate ani ai mei. Nu vrei mila oamenilor, nu vrei să îi vezi pentru că simți că în afară de milă nu au ce să-ți ofere. Compasiunea este un dar și puțini îl au. Cu mila este mai simplu. O arunci ca o bucată de pâine uscată unui câine supt de foame.

Trăiești printre oameni și oamenii trăiesc pe lângă tine. Ești singur, deși mergi la culcare în pat cu cineva. Ești singur, deși cineva trăiește în aceeași casă cu tine. Ești singur atunci când plângi și brațele celuilalt nu știu să mângâie. Ești singur când tu vorbești, dar celălalt nu te aude. Ești singur atunci când ești lăsat singur. 

Și toate astea te erodează pe dinăuntru, te seacă și te lasă fără vitalitate. Până când începi să aduni cărămizi și să te reconstruiești. Nu știi cum, încerci, ele cad, o iei de la capăt. Neînțeleasă, blamată, acuzată. Pe oamenii care nu ți-au fost alături acum îi doare distanțarea ta. Dar cu ce folos durerea lor?

Am trăit doi ani grei în care am încercat să integrez în mintea mea lipsa părinților, să nu mă leg de obiecte sau de locuri, să învăț să trăiesc fără ei și să accept ceea ce mi-a fost dat să trăiesc.

Nu fugiți de cei care sunt în doliu 

Celor care aveți pe cineva în doliu, nu îi lăsați singuri. Nu știți ce să faceți? Doar fiți lângă ei, nu le dați sfaturi, nu le spuneți că va trece, că va fi bine. „Sunt aici cu tine” este de ajuns. Și fiți! Lăsați-i să plângă, lăsați-i să fie supărați, dar țineți-i în brațe și nu plecați de lângă ei.

Doliul este al celui în cauză și pe voi nu vă va doborî doar pentru că sunteți alături de celălalt. Pentru cel în doliu veți fi o alinare, un umăr pe care să se sprijine, brațe în care să se simtă pe el.

Vrem, nu vrem, fiecare dintre noi va trece cel puțin printr-o experiență dureroasă. Și va trebui să învățăm durerea, să simțim cum ceva ne răscolește sufletul și apoi ne lasă dezgoliți, fără putere și fără dorințe. Singuri în durere… o acceptăm și o vindecăm, căci ea ne crește și ne duce mai departe. Ne readuce aminte că suntem aici singuri și că nimeni nu ne poate curma suferința, însă ceilalți ne pot ajuta să mergem mai departe.

Celor în suferință, celor în doliu, celor singuri și în depresie, vă transmit un gând cald și un îndemn să căutați ajutor. Vorbiți cu un psihoterapeut despre doliu, eliberați-vă de gânduri, căutați să integrați experiențele nefericite în viața voastră cu ajutor. Nu este o rușine să apelați la un psiholog, este un dar pe care vi-l faceți vouă. Un dar pentru suflet, pentru că toți merităm să fim bine, să ne iubim și să trăim viața integrând tot ce ne-a fost dat să experimentăm aici și acum.

Să vă fie cu folos! 

De la suflet la suflet…

Summary
Despre doliu și singurătate
Article Name
Despre doliu și singurătate

Lasă un comentariu