Restaurant Barca cu prieteni și hrană vie

Restaurant Barca cu prieteni și hrană vie

Împreună cu fetele din Healthy Bloggers Clan am făcut o oprire culinară la restaurant Barca. De cum ajungi la restaurant nu poți să nu remarci atmosfera caldă și primitoare a localului. Proprietarii Cristina și Ciprian sunt acolo și te primesc precum un oaspete în casa lor, un fapt notabil pentru un restaurant, și te servesc cu cele mai delicioase preparate vegane.

Cină vegană la restaurant Barca

Poate vă întrebați de ce se numește „Barca”? Proprietarii au creionat o poveste foarte frumoasă în jurul restaurantului și își doresc ca prin acest restaurant să ne poarte într-o lume culinară sănătoasă. Te invit să le citești chiar tu povestea aici.

Prietenii și hrana vie

De ceva vreme mă tot gândesc la prietenie, la oameni și la relațiile dintre ei. Ei, ce crezi? Sus și frumos șade motto-ul Barca: „Prietenii și hrana vie”. Poate sună ca o invitație într-o lume ideală, dar sincer avem nevoie să construim legături puternice cu noi, cu cei pe care îi iubim și îi apreciem și cu natura care ne-a pus totul la dispoziție fără a cere nimic în schimb.

Proprietarii restaurant Barca și healthy bloggers clan

Din meniul Barca

Hai să trecem la bucate, că tot vorbeam de natură! Ne-am hrănit cu sănătate, am mâncat regește și am discutat prietenește. Așa aș rezuma seara petrecută la restaurant Barca.

La capitolul aperitive, te las pe tine să mănânci din priviri cam ce am savurat noi acolo: pizza vegană, drob de ciuperci, rulouri din dovlecel și din castraveți cu 2 feluri de brânzică raw, guacamole, icre de amaranth și sushi vegan. Din tot ce s-a așternut pe masă, deja am ales câștigătorul pentru cel mai delicios aperitiv vegan: pizza!!! Nu dau la o parte nimic din ce am gustat, însă pizza m-a cucerit. Abundența de verde și sosul acela… da, trebuie să încerci și tu ca să înțelegi pe ce limbă îți vorbesc. 🙂

Drob de ciuperci restaurant Barca

Guacamole restaurant Barca

Icre de amaranth restaurant Barca

Pizza vegană restaurant Barca

Rulouri castravete cu brânză de migdale

Rulouri dovlecel cu brânză din semințe de floarea soarelui

Sushi vegan restaurant Barca

Și știi cine sunt  făptașele pentru aceste nebunii culinare vegane? Elena și Irina! Proprietara restaurantului Barca ne-a vorbit cu așa drag de fetele responsabile cu deliciile vegane și le apreciază enorm. Iată prietenii de care îți vorbeam!

Dar stai puțin că nu am terminat. Să vină felul principal: orez negru exotic cu parfum de scorțișoară, urechi de lemn, câștigătoarele mele în lumea delicioasă a ciupercilor, o omletă vegană cu tofu și spanac și noodle din orez cu legume în lapte de cocos și curry. Toate mega delicioase!

Fel principal restaurant Barca

Ciuperci urechi de lemn restaurant Barca

Omletă vegană cu tofu și spanac restaurant Barca

Orez negru exotic restaurant Barca

Paste orez cu legume în curry și lapte de cocos

Iar cum desertul nu lipsește de la nicio masă, noi ne-am delectat cu torturi raw vegane cu ciocolată, din caise și portocale, cu mac și lămâie și o ruladă raw cu vișine de care m-am îndrăgostit.

Ruladă raw cu vișine restaurant Barca

Tort raw de ciocolată restaurant Barca

Tort raw de lămâie și mac restaurant Barca

Tort raw de portocale și caise restaurant Barca

Toate aceste delicii și nu numai, pentru că meniul restaurantului Barca este stufos și pentru orice mofturos, le găsești pe strada Barbu Iscovescu nr 19, foarte aproape de stația de metrou Aviatorilor. Prietenii și hrana vie te așteaptă ori pe terasă afară, ori înăuntru într-o atmosferă primitoare. Și să nu uit: la 2 săptămâni, joia, la Barca rulează un film despre sănătate. Nu uita să verifici pagina lor de evenimente.

Spor la vâslit! 😉

Healthy bloggers clan la restaurant Barca

 

Summary
Review Date
Reviewed Item
Restaurant Barca - vegan și raw vegan
Author Rating
51star1star1star1star1star