Vino la Conferința Food Bloggers 2016

Vino la Conferința Food Bloggers 2016!

De 2 ori pe an are loc Conferința Food Bloggers și așa cum se întâmplă mereu, d-abia aștept să particip la cea de-a patra ediție, să întâlnesc oameni pasionați de food care împletesc blogging-ul cu mâncarea într-o experiență unică, care sunt inspirația ta și a multor oameni și pe care pur și simplu îi iubim și așteptăm articolele lor cu sufletul la gură. Hei, ție îți plac postările mele?

conferința food bloggers

Dacă și tu ești parte din această comunitate, ai un blog și ești pasionat de gastronomie poți solicita până pe 20 iunie o invitație gratuită la Conferința Food Bloggers și ne vedem direct la JW Marriott Grand Hotel, Bucuresti, pe 24 iunie.

Ce se întâmplă acolo? O mulțime de oameni minunați, reprezentanți ai unor branduri renumite, speakeri inspiraționali și cu dorință de a dărui informații și celorlalți vin pregătiți să se întâlnească cu noi. Ce pot să-ți spun este că de fiecare dată am plecat cu un mic bagaj de informații pe care le-am și pus în practică, am socializat și am cunoscut oameni noi de fiecare dată și m-am bucurat de toată experiența unică a fiecărei ediții.

De-a lungul zilei vor fi 4 sesiuni de conferințe presărate cu speakeri din aria de food, și anume:

Working with Brands – învățăm să lucrăm cu brandurile și să implementăm strategii de comunicare eficiente;

Chefs Talk – bucătari cunoscuți vin și împărtășesc din experiența lor;

Food Blogging Trends – cele mai noi tendințe în gastronomia blogosferei sunt puse pe tavă și pregătite să-ți fie servite „calde”;

Starting a Business – aflăm cum putem transforma food blogging-ul într-un business.

Vor fi nenumărați speakeri și pun pariu că îi cunoști pe mulți dintre ei. Ce zici de ei?

Joseph Hadad (Owner, Joseph Restaurant), Andreea Crăciun (www.andie.ro), Geanina Staicu-Avram (Video Blogger, JamilaCuisine.ro), Cristina Mazilu (Owner, Mazilique Studio), Ana Consulea (Owner, Zexe Braserie), Oana Bulexa (Managing Partner. MSLGroup The Practice).

Pentru lista completă și pentru mai multe detalii poți accesa http://www.foodbloggers.ro .

Nu uita, ne vedem pe 24 iunie la Conferința Food Bloggers!

 

Lasă un comentariu