Bruschete cu piure de mazăre și brânză cremoasă

Bruschete cu piure de mazăre și brânză cremoasă

Să te grăbești poate fi o scuză, dar atunci când nu s-a instalat un obicei. Așa că dacă te grăbești, în doar câțiva pași poți avea un prânz rapid la tine acasă sau o gustare pentru cină, și de ce nu, chiar un mic dejun sănătos: bruschete cu piure de mazăre și brânză cremoasă.Bruschete cu piure de mazăre și cremă de brânzăȘi eu mă grăbesc chiar acum să îți trimit o idee de prânz rapid și savurez o felie gustoasă cu piure de mazăre. Te-am făcut curios? Nu pot să-ți spun decât că este foarte delicios, că am ales din rafturile magazinului o brânzică cremoasă de la Artesana și că ridichiile merg de minune cu acest fel de mâncare.

Ai zice: de ce Artesana? Pentru că au produse excelente, iar crema de brânză nu se compară cu nimic din ce găsești în supermarketuri. De la gumă guar, proteine din lapte – asta chiar nu o înțeleg, amidon și am mai găsit un ingredient pe care nici dacă mă chinui, nu ți-l pot spune pentru că este prea lung și prea complicat, produsele pe care le mâncam sunt pline de aditivi. De ce să cumperi o cremă de brânză cu o listă intermitentă la compoziție, când avem producători români care-și dau interesul să ne ofere brânzeturi de calitate și sănătoase? Crema de brânză nu este pufoasă așa cum reclama o spune, crema e cremă și trebuie să fie din brânză, nu să lipesc tapetul pe pereți cu ea. Mă scuzați de comparație, dar ce îmbunătățire îi poți găsi unui produs alimentar plin de chimicale?

Mai sus vorbeşte merceologul din mine, nu-l blamați. Liceul este de vină pentru că acolo am învăţat de la A la Z să fac analiza organoleptică a tuturor produselor, cu precădere a alimentelor. Până una alta, hai să nu mai pierdem timpul și să ne punem pe treabă.

Brânză cremoasă ArtesanaMazare, ceapa verde, cremă de brânză Artesana

Ingrediente:

350 grame de mazăre boabe congelată

brânză cremoasă Artesana

1 legătură ceapă verde

3-4 căței de usturoi

5-6 frunze de mentă verde

ulei de măsline

2 linguri zeamă de lămâie

sare, piper

câteva felii de pâine

Preparare:

Punem mazărea la fiert și în timp ce aceasta fierbe, tocăm ceapa verde și usturoiul și peste ele, într-un castronel, turnăm ulei de măsline cât să le acopere și zeama de lămâie și le lăsăm la marinat. De ce? Usturoiul și ceapa își mai pierd din iuțeală și miros.

În 15 minute mazărea mea a fiert, am aruncat-o în blender/chopper cu ceapa și usturoiul scurse de ulei, frunzele de mentă, sare, piper și le-am blenduit 3-4 minute până s-a format o pastă.

Am pus din abundență pe feliile de pâine piure de mazăre și brânză cremoasă și am servit cu ridichi roșcovane.

Uleiul de măsline folosit la marinat te rog să nu-l arunci, îl vei folosi la salate. Mai ales că a prins un pic de aromă de la ceapă și usturoi.

Să ai poftă!

Bruschete cu piure de mazăre și brânză cremoasăPiure de mazăre

Lasă un comentariu