Vi s-a întâmplat să vreți să faceți o rețetă, dar să nu aveți ingredientul principal? A venit și răzbunarea! Când am văzut ciupercile portobello nici nu am ezitat și le-am cumpărat imediat. Gândul mi-a zburat instant către portobello burger.
Cum începem? Prima dată ne parfumăm frumos casa cu o marinată delicioasă în care scufundăm portobello – veți avea nevoie de două ciuperci pentru un burger. Marinata o pregătim din: o căpățână de usturoi curățată și pisată, sos de soia, fulgi de chili, piper, cimbru, zeama de la o lămâie, 100-150 ml apă, ulei de măsline și sare. Amestecăm bine toate ingredientele și pentru 2 ore lăsăm ciupercile la marinat. Pe ici-colo le-am înțepat cu o scobitoare, să tragă mai repede din marinata parfumată.
Până se marinează dânsele, punem la fiert o bucată mică de țelină, pe care de îndată ce a fiert o transformăm în maioneză vegană. Tăiată bucăți mici, cu 1-2 linguri de ulei de măsline, un praf de sare și puțină zeamă de lămâie se mixează bine la blender.
Și tot ne-a mai rămas timp. Pregătim câteva frunze de salată verde, feliem o roșie , o ceapă mică, niște castraveciori murați și puțină varză roșie.
După ce s-au scurs cele 2 ore, punem ciupercile portobello pe grătar până se frig bine pe ambele părți.
Pentru creația numită portobello burger tăiem o chiflă în două, știți voi, ca acolo unde obișnuiați să mâncați burgeri :), apropos, o fi ratat cineva faimosul lanț fast food? Să revenim. Pe jumătatea de chiflă, baza, așezați prima ciupercă friptă, întindeți puțină maioneză peste și apoi așezați cum doriți voi restul ingredientelor, adică: ceapa, varza roșie, salata verde, castraveții murați și roșia feliată. Continuați apoi punând cealaltă ciupercă peste ingrediente și aceeași combinație de legume, după care puneți deasupra pălăria, adică cealaltă felie de chiflă. Și gata portobello burger!
Nu mai rămâne loc de cuvinte pentru că veți fi ocupați cu devorarea acestui burger delicios!
Vă pup cu mult drag! Eu deja l-am devorat! 🙂