Veg Studio s-a deschis!
De un pic de vreme s-a deschis Veg Studio, un loc fain unde au loc întâlniri diverse, ateliere, workshop-uri, ședințe foto și orice altceva îți trece prin minte să organizezi și nu găsești un spațiu primitor și cu o grădină relaxantă. Cine a pus bazele acestui loc minunat? Andreea Crăciun de la andie.ro și Cătălina Zaharescu Tiensuu de la kissthecook.ro, două fete talentate în ale bucătăritului pe blog și în ale fotografiatului. Dacă nu le cunoști încă, trage cu ochiul la blogurile lor.
Foto credit: Cătălina Zaharescu Tiensuu
Îmi place foarte mult cum au organizat locul, totul este simplu și accesibil, iar grădina este un must see pentru că și-au plantat diverse legume, fructe și flori și este în același timp și un spațiu de socializare în cadrul întâlnirilor care au loc acolo.
Lansarea Veg Studio
Am avut privilegiul de a fi printre primii care văd studioul, fetele m-au invitat la petrecerea de deschidere, un real succes, zic eu, pentru prăjiturile raw super delicioase de la Rawz. Dacă nu le-ați încercat, go and shop pe rawz.ro pentru că sunt fantastice, iar vinerea primiți un pachet de 6 prăjituri la doar 50 lei. Și sunt di-vi-ne!!! Deci să revenim la Veg Studio! Mă șterg discret în colțul gurii și hai să vă mai povestesc ce mai e pe la Veg Studio.
Deja s-au desfășurat câteva ateliere și întâlniri la studio și nu pot decât să mă bucur pentru fete, pentru că este un vis împlinit care își atinge scopul final, acela de a reuni oameni interesați de foto, de hrană sănătoasă, de potluck-uri, de ateliere de gătit, de yoga, pentru că joia începând cu ora 19.30 are loc ora de yoga cu Andreea Lada de la Școala Iubirii și de alte multe reuniuni frumoase.
Unde se află Veg Studio
Veg Studio este localizat în strada Grigore Gabrielescu nr. 7, nu foarte departe de Piața Iancului, într-o oază de liniște, are o bucătărie utilată și spațiu de primire amenajat simplu, dar perfect armonizat și un studio foto unde fetele fie te învață în cadrul workshop-urilor de fotografie tainele fotografiei de food (deja au ținut primul workshop), fie sunt fotografi la cerere.
Foto credit: Veg Studio
Sincer, mă bucur că a răsărit un astfel de loc în București, chiar avem nevoie de astfel de locații unde oamenii se pot aduna și pot beneficia de workshop-uri frumoase și pot socializa în cadrul potluck-urilor. Delia Popa de la hrănătate.ro a ținut primul potluck la Veg Studio și a fost magnific. Mulți oameni frumoși și multă mâncare delicioasă! Dacă l-ai ratat, fii cu ochii pe Delia pentru că organizează constant astfel de evenimente.
Spor în toate Veg Studio și la cât mai multe evenimente!
Foto credit: Veg Studio