Pesto raw vegan

A venit toamna și îmi este un pic greu să mă despart de vară, de verdele intens, de soarele puternic. Dar dacă aș păstra oleacă de verdeață încrezătoare la mine în frigider sub formă de pesto raw vegan?

PestoCine a mai auzit de verdeață încrezătoare? Și pare-se că și optimistă.

Beneficiile busuiocului

Ei bine, busuiocul, conform studiilor unor cercetători, ajută la oxigenarea celulară și astfel sistemul nervos central este protejat de stres. Astfel determină stările de optimism și încredere să-și facă loc în rândul multor consumatori de verdeață încrezătoare.

BusuiocO doză bună de optimism nu strică până la vara viitoare, nu? Dar busuiocul oferă mult mai mult: menține elasticitatea vaselor sanguine, ne protejează împotriva virușilor și bacteriilor ce ne dau târcoale în sezonul rece. Ne scapă de balonare și de colici, reduce durerea articulară datorită eugenolului, este antidepresiv. Mai ajută și în perioadele de efort mental prin alungarea oboselii, iar ceaiul de busuioc în combinație cu cel de sunătoare ne face să trecem mai ușor peste astenia de toamnă. Care toamnă? 🙂

Și ce ziceam că punem la păstrare în frigider? Pesto raw vegan. Obișnuiți cu cel din comerț în care abundă zahărul și alte substanțe greu de pronunțat, m-am decis să strecor pe rafturile frigiderului un borcan cu sănătate. Am pus doar patru ingrediente: busuioc, semințe de pin, ulei de măsline presat la rece și sare roz de Himalaya. Toate cele patru se amestecă vârtos într-un blender/chopper sau chiar într-un mojar, cantitățile folosite diferă în funcție de gustul vostru. Jucați-vă cu aromele fiecărui ingredient în parte și obțineți combinația perfectă pentru voi.

Seminte pinBusuiocul a devenit cumva vedeta acestui pesto? Nicidecum! Atunci când veți începe micul proces de producție și veți presăra semințele de pin peste frunzele de busuioc, rememorați beneficiile acestora.

Proprietățile semințelor de pin

Semințele de pin reduc colesterolul rău LDL prin conținutul de acid oleic, înfrânează pofta de mâncare cu ajutorul acidului pinoleic. Ele conțin aproximativ 14 grame de proteine pe 100 grame (conform USDA), prisosesc de vitamine și minerale – vitamina K, niacină, vitamina E, vitamina A, riboflavină, tiamină, fier, calciu, magneziu, fosfor, potasiu și zinc. Ajută organismul să lupte împotriva radicalilor liberi și împotriva infecțiilor.

Pesto raw veganTopping pentru salate, pentru paste, servit alături de cartofi copți, pesto raw vegan este un aliment delicios. Puteți adăuga usturoi pentru un plus de savoare, iar pentru a se păstra cât mai mult, acoperiți pasta din borcan cu un strat subțire de ulei de măsline.

Până la vară tot să gustăm câte o doză de optimism și să privim cu încredere în viitor!

Bine ai venit, toamnă!

Parerea ta contează pentru mine, acordă o notă rețetei aici:
recipe image
Nume rețetă
Pesto raw vegan
Publicată în
Sumar rating
3.51star1star1star1stargray Based on 2 Review(s)

Lasă un comentariu