Salată de vinete altfel
Acum câteva săptămâni colindam cu sora mea prin magazine și am intrat la Billa pentru a ne aproviziona cu una-două chestii. De când cu pasiunea mea AromaVerde și rețetele vegetariene, normal să mă uit mai mult după chestii non-fashion. Cum ar fi rafturile cu diverse sosuri, pesto sau mai știu eu ce.
Nu degeaba am menționat pesto, și nu cel care îl știți cu toții și anume cel din busuioc, pentru că un borcan simpatic mi-a atras atenția. M-am pus pe citit etichete și mare mi-a fost încântarea când am văzut că este un pesto vegan. Trecând peste faptul că pe etichetă nu era menționat niciun conservat și că după deschidere se păstrează la rece și se consumă în maxim două săptămâni, scria și „arome”. Mi-am călcat pe inimă și l-am îndesat în coș, cu ideea în cap că trebuie să reproduc și eu rețeta. Cândva…
Bineînțeles că nu am păstrat borcanul – asta să-ți fie învățătură de minte Alexandro!!! – și nu mai știu sigur ce mama naibii de ingrediente erau pe etichetă. De dus la magazin n-am avut chef, prea departe de mine, așa că am dat refresh la gustul primei îmbucături de pâine unsă cu acel pesto. Vinete coapte, nuci caju, roșii deshidratate, muguri de pin, usturoi, ceapă, busuioc, sare, ulei de măsline.
Nu știu cât am fost de precisă în ingrediente, dar hai să vă povestesc cum am pregătit eu o salată de vinete altfel. Trebuia să o definesc cumva. Mai ales că la bază avem vinetele coapte.
Am luat din congelator un pachet de vinete coapte, cred ca au fost vreo 2-3 și nu foarte mari, le-am dezghețat, le-am tocat cuburi mici și atât. Glumeam!
20 de grame de muguri de pin, o mână de nuci caju hidratate 12 ore, busuioc uscat – n-am avut fresh, 3-4 felii de roșii deshidratate, o ceapă roșie mică și câțiva căței de usturoi se mixează bine în robotul de bucătărie/chopper. După ce ați încheiat sesiunea de învârteală, adăugați vinetele coapte, 2 linguri de ulei de măsline și sare după gust. Și mai învârtiți o dată până se omogenizează toate ingredientele și se formează o pastă.
Regret să spun că undeva am dat chix, pentru că m-am apropiat de gust, dar nu ca cel din borcan – fir-ar ele de arome să fie!!!!, dar îmi dau un mare 10 pentru că mi-a ieșit mai delicios decât fuse dânsul pesto cumpărat.
Așa că dragilor, nu ratați salata de vinete altfel!