Burger vegan cu năut și quinoa

Burger vegan cu năut și quinoa

Când mă gândeam înainte la burger vegan îmi închipuiam o mică inginerie în bucătărie, prea multe ingrediente, prea mulți pași de urmat și renunțam la idee destul de ușor. Dar dacă stau să mă gândesc mai bine poate că este o variantă ușoară și practică pentru a ne pregăti acasă o tavă întreagă de burgeri vegani numai buni de savurat la serviciu sau la o masă mai mare alături de prieteni.

Burger vegan cu năut și quinoa

Din păcate opțiuni de a mânca în oraș un burger vegan nu prea am văzut de cât în 1-2 locuri, așa că mi-am propus să încerc eu acasă mai multe variante și poate, cine știe, îi inspirăm și pe proprietarii de restaurante să ne gătească și nouă ceva mai ieșit din comun, căci de salate și garnituri ne-am cam săturat.

Dacă știi un loc unde se pot mânca burgeri vegani, dă-mi de veste printr-un comentariu. Chiar m-aș bucura să descopăr și alte locuri unde se poate mânca bine și delicios. Dacă nu știi, atunci merită să încerci burgerul acesta cu năut și quinoa. Hai, la treabă! 🙂

Burgeri vegani din năut și quinoa

Burger vegan cu năut și quinoa

Ingrediente:

230 grame năut din conservă, scurs și clătit

100 grame quinoa

50 grame praz/ceapă tocat mărunt

1 ardei verde tocat mărunt (cel folosit de mine a cântărit 100 grame)

4-5 căței de usturoi pisați

15 grame sau 2 lingurițe făină de in + 10 lingurițe de apă (înlocuitor de ou) amestecate într-un vas

½ linguriță boia dulce

½ linguriță cimbru uscat

2 linguri ulei de măsline

2 linguri suc de lămâie

Piper, sare după gust

Pentru garnisit burgerul am folosit smântână de caju (rețeta aici) amestecată cu pătrunjel tocat mărunt, câteva frunze de spanac tocate, morcov spiralat și rondele de ardei roșu.

Preparare:

Punem quinoa la fiert (fierbe în aproximativ 15-20 minute), între timp năutul scurs și clătit se pasează cu o furculiță într-un vas mai mare și preîncălzim cuptorul la 180° C.

Peste năut adăugăm quinoa și amestecul de făină de in și apă și se amestecă bine, apoi punem restul de condimente și ingrediente și omogenizăm amestecul.

Într-o tavă pe care am așezat hârtie de copt formăm burgeri potriviți ca mărime și grosime (nu exagerați cu grosimea și lățimea lor pentru că riscați să îi rupeți când îi luați din tavă, eu am pățit-o 🙂 ). Se dau la cuptor pentru 30-40 minute la 180°C. Mie mi-au ieșit 11 bucăți din compoziție.

Un mic secret: ca să nu mai murdăriți presa de usturoi pentru câțiva căței, îi striviți cu lama cuțitului pe tocător și apoi îi tocați mărunt. Merge mult mai repede, salvați timp și apa pe care ați fi folosit-o pentru spălarea presei de usturoi.

Burger vegan

Parerea ta contează pentru mine, acordă o notă rețetei aici:
recipe image
Nume rețetă
Burger vegan cu năut și quinoa
Publicată în
Timp de preparare
Timp de gătire
Timp total de preparare
Sumar rating
31star1star1stargraygray Based on 17 Review(s)

Lasă un comentariu

4 gânduri despre “Burger vegan cu năut și quinoa”