Dovlecei umpluți cu orez parfumat

Iubesc busuiocul, iubesc pătrunjelul, iubesc roșiile și gustul lor intens. Iubesc vara! Și mai iubesc și dovleceii umpluți cu orez parfumat! Tu ce iubești? Eu sper să te îndrăgostești de rețeta mea de dovlecei umpluți și să o savurezi în fiecare vară.

Dovlecei umpluți cu orez parfumat

Dacă ar fi să aleg între busuioc, pătrunjel și usturoi, le-aș alege pe toate. Și azi am ales să le pun pe toate într-o cupă de dovlecel, amestecate cu roșii gustoase și orez integral.

Vara trecută am bătut recordul personal la mâncat roșii de grădină și drept dovadă că am fost foarte surprinsă de mine în această iarnă. Știi de ce? Pentru că a fost iarna în care am cumpărat cele mai puține roșii: cu indulgență 3 kilograme per total și doar cherry, restul oricum nu au gust. E bine, nu? Asta înseamnă că acum corpul meu începe să facă diferența și cere ceea ce îi priește: doar roșii bune de grădină. 🙂

Și mai știi ceva? Mă bucur că trăiesc într-o țară cu patru anotimpuri. Ador primăvara, că dee, atunci am apărut pe această lume, iubesc vara cu tot ce ne oferă ea, îmi place aerul unic de toamnă și soarele ei strălucitor și minunata iarnă pentru gerul ei năprasnic care ne strânge de nas și zilele petrecute în plapumă.

Dovlecei umpluți

Dovlecei umpluți cu orez parfumat

Ingrediente:

3-4 dovlecei sau 1 kg

1 kg roșii (după gust, se poate reduce cantitatea)

80-100 grame de orez integral

100 grame de ceapă sau o ceapă mare

50 grame de căței de usturoi sau 2-3 căpățâni

1 legătură de busuioc sau 5-6 fire

1 legătură de pătrunjel

sare după gust

Preparare:

Se pune orezul integral la fiert timp de 20-30 minute atât cât să fie aproape fiert, dar după ce a fost spălat în câteva ape.

Dovleceii se spală, se taie bucăți potrivite pentru a fi umplute, se curăță interiorul cu o linguriță sau cu un cuțit de întins (merge mult mai bine decât cu lingurița).

Miezul dovleceilor împreună cu ceapa și usturoiul tocate mărunt se călesc fără ulei timp de 5 minute, iar apoi adăugați roșiile tăiate cuburi, verdețurile mărunțite și sare după gust și opriți focul.

Când orezul a fiert, îl amestecați cu un sfert din mixul de legume și umpleți dovleceii. Restul de compoziție rămas se pune în vasul în care vor fierbe dovleceii.

Fie îi dați la cuptor la 180°C până se coc, fie îi fierbeți pe aragaz, cu capacul pus în ambele situații.

Eu am ales o metodă mixtă: timp de 50 minute au stat la cuptor la 160°C în vas de lut și pentru încă 10 minute i-am fiert rapid într-o cratiță pentru a se pătrunde orezul de deasupra lor. Este foarte important să aveți suficient sos în care să fiarbă. Astfel au rămas ușor crocanți și numai buni de mâncat.

Notă: dacă vă rămâne compoziție pentru umplut, puneți-o la fiert în vasul cu dovleceii și sosul pregătit.

Dovlecei umpluți cu orez integral

Lasă un comentariu